Administrația americană condusă de Joe Biden pregătește măsuri împotriva Guvernului Orbán
Ambasadorul american la Budapesta, David Pressman, a convocat pentru miercuri o conferinţă de presă, a cărui subiect nu a fost precizat, însă ar putea fi anunţate aceste măsuri împotriva Guvernului ungar. Potrivit portalului amintit, părţile se consultă permanent, însă, conform unor semnale, Casa Albă acceptă din ce în ce mai greu atitudinea Guvernului Orbán faţă de invazia Ucrainei.
Casa Albă consideră problematic faptul că Guvernul Orbán a întârziat mult timp aderarea Finlandei la NATO (și procedează la fel acum şi cu Suedia) pentru a șantaja UE să plătească sprijinul de la Bruxelles. De asemenea, consideră inacceptabilă faptul că Ungaria a făcut prea puţin pentru a se desprinde de purtătorii de energie ruseşti, iar pentru a menține dependența încearcă să blocheze sau cel puţin să dilueze fiecare sancțiune.