Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

De joi, toate traseele turistice din masivul Ceahlău au fost închise din cauza cantității mari de zăpadă

  • aprilie 07, 2023
  • Cincu Violeta

Prefectul de Neamț, Vasile-Adrian Niţă, a declarat că măsura a fost luată pentru prevenirea accidentelor montane cauzate de epuizare fizică, hipotermie şi având în vedere şi riscul crescut de producere a avalanşelor.

”Măsura este necesară până în data de 9 aprilie inclusiv. În cursul zilei de mâine, o echipă Salvamont va deschide o cale sigură de acces spre Cabana Dochia, prin curmătura Lutu Roşu sau Jgheabul cu Hotare şi va verifica plasa de protecţie care împiedică şi direcţionează accesul turiştilor spre zona Jgheabului Cabanei Dochia, considerată zonă de risc mare”, a declarat prefectul Vasile-Adrian Niţă.