În ultima săptămână au fost înregistrate 6.904 de cazuri noi de COVID și 59 de decese la nivel național
Numărul săptămânal al cazurilor de COVID este pentru prima dată în scădere de la finalul lunii ianuarie.
În total, 1.655 de pacienți cu COVID sunt internați: 1.492 în secții (137 de minori) și 163 la ATI (2 copii). Dintre cei 163 pacienți internați la ATI, 134 sunt nevaccinați.
Până astăzi, 67.917 persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat.
În intervalul 27.03.2023 (10:00) – 02.04.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 59 decese (30 bărbați și 29 femei). Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 30 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități, iar 23 dintre aceștia erau vaccinați.