Primarul USR al comunei ieşene Movileni, Dan Hodoroabă, va candida pe listele PNL la viitoarele alegeri
Primarul USR al comunei ieşene Movileni, Dan Hodoroabă, va candida pe listele PNL la viitoarele alegeri, dar nu va demisiona din USR pentru a nu-şi pierde mandatul, transmite news.ro.
Anunţul privind candidatura edilului USR de Movileni pe listele PNL la viitoarele alegeri locale a fost făcut duminică pe pagina de Facebook a liberalilor ieşeni.
„Am fost şi rămân om de cuvânt. Am promis că atât timp cât ne vor fi sprijinite proiectele mă voi alătura echipei liberale. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, domnul Costel Alexe, a fost, este şi va rămâne un susţinător al proiectelor şi nevoilor comunei noastre. Da, mă regăsesc în acest proiect politic. În 2024 îmi doresc sa fiu candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria Movileni”, a declarat Dan Hodoroabă, primarul comunei Movileni.