Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

O înșelătorie veche de pe WhatsApp, care i-a făcut pe utilizatori să-și piardă conturile, a reapărut

  • aprilie 03, 2023
  • Cincu Violeta

Înșelătoria pe WhatsApp a început să facă din nou ravagii, hackerii încercând să obțină din nou acces complet la datele personale ale utilizatorilor.

Dacă primiți vreun mesaj pe WhatsApp în care vi se cere să trimiteți un cod din 6 cifre, ignorați-l și raportați contul în cauză pentru spam – chiar dacă este vorba de propria bunică. Asta pentru că, odată ce hackerii vor avea acces la contul de WhatsApp, nu numai că vor putea să vă vadă toate conversațiile, dar vor putea să se dea drept dumneavoastră și să-l folosească pentru a vă înșela și contactele.

În trecut, infractorii s-au folosit de acest lucru pentru a-și păcăli prietenii și familia să trimită bani folosind link-uri PayPal dubioase. Se pare că Action Fraud a primit 60 de rapoarte despre această înșelătorie care este folosită din nou în Marea Britanie. Aceștia îi sfătuiesc pe oameni să își sune contactele dacă primesc vreodată un mesaj în care li se cer bani sau ajutor.