Crucea Roşie Română a inaugurat prima bucătărie mobilă pentru cetăţenii care vin din Ucraina
„Acest proiect este menit să ofere sprijin în timp real celor aflaţi în situaţii de urgenţă, aşa cum sunt cetăţenii ucraineni aflaţi pe teritoriul ţării noastre”, a afirmat Raluca Mihalache, expert comunicare Crucea Roşie Română.
Ea a precizat că bucătăria mobilă pentru situaţii de urgenţă este un vehicul specializat, echipat complet, pentru a oferi hrană şi băuturi calde în situaţii de criză sau dezastre naturale.
Marius Ion, director logistică şi achiziţii din cadrul Crucii Roşii Române, a declarat că bucătăria mobilă este proiectată pentru a fi transportată cu uşurinţă în locurile unde este nevoie şi poate pregăti peste 1.500 de porţii de mâncare caldă pe zi.