Bilanţul cutremurelor din Turcia şi Siria trece de 45.000 de morţi
La 11 zile de la producerea cutremurului, trei supravieţuitori au fost scoşi vineri din dărâmături în Turcia. Bilanţul victimelor din Turcia se ridică la 39.672 de morţi, în timp ce Siria vecină a raportat peste 5.800 de morţi. Bilanţul Siriei nu s-a schimbat de câteva zile.
Moschei din întreaga lume au săvâşit vineri rugăciuni funerare în absenţă pentru morţii din Turcia şi Siria, mulţi dintre aceştia neputând primi ritualuri funerare complete, având în vedere enormitatea dezastrului.
În timp ce multe echipe internaţionale de salvare au părăsit zona cutremurului, echipele naţionale au continuat sâmbătă să caute printre clădirile distruse în speranţa de a găsi mai mulţi supravieţuitori care au sfidat moartea. Experţii spun că cele mai multe salvări au loc în cele 24 de ore care urmează unui cutremur.
Hakan Yasinoglu, în vârstă de 40 de ani, a fost salvat în provincia sudică Hatay, la 278 de ore după ce cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade s-a produs în toiul nopţii, pe 6 februarie, a anunţat Brigada de pompieri din Istanbul.