Nicolae Ciucă susține că România are resurse, forţă de muncă să performeze în agricultură, energie şi IT
România are resurse, forţă de muncă bine pregătită şi potenţial să performeze cel puţin în trei domenii: agricultură, energie şi IT&C, a declarat joi premierul Nicolae Ciucă. Acesta a spus că Guvernul pregăteşte un volum de investiţii fără precedent pentru consolidarea sistemului energetic, diversificarea surselor de energie, producerea energiei din surse regenerabile şi creşterea eficienţei energetice.
„România este o ţară sigură şi un partener de încredere al Statelor Unite ale Americii, iar numirea noului ambasador la Bucureşti, doamna Kathleen Ann Kavalec, oferă încredere că relaţiile noastre, mai ales cele economice, vor continua să se dezvolte. Principalul motor de creştere economică sustenabilă îl reprezintă punerea în aplicare a reformelor şi investiţiilor finanţate prin Planul de Redresare şi Rezilienţă, la care se adaugă cele disponibile prin Cadrul Financiar Multianual şi de la bugetul de stat. Este un context ce deschide României noi oportunităţi de investiţii orientate către digitalizare, energie, infrastructură, mediu şi sănătate, sectoare care vor contribui la modernizarea ţării şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor”, a spus premierul.