Alte șase străzi din municipiul Iași vor fi modernizate
Primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica, a semnat un nou contract pentru realizarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică în vederea modernizării a șase străzi. Este vorba despre strada Camil Ressu, strada Podișului (parțial), strada Văleni, stradela Văleni, strada Viorelelor și trecătoarea Fântânilor.
Documentația va fi realizată de Simpa Consult SRL, în cel mult șase luni, pentru o sumă de 603.687 lei.
Documentaţia de proiectare va cuprinde, printre altele, expertize tehnice (inclusiv la rețelele de apa/canalizare existente), studii topografice, studii geotehnice (împreună cu studiul de versanţi), documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor și proiectele tehnice.