Bilanţul deceselor în urma cutremurului din Turcia şi Siria a depăşit 41.000 de morţi
Nouă supravieţuitori au fost salvaţi marţi de sub dărâmături, la mai bine de o săptămână de la cutremurul masiv care a lovit Turcia şi Siria. Bilanțul provizoriu a trecut de 41.000 de morţi după seisme.
Seismul de magnitudine 7,8 care s-a produs în zorii zilei de 6 februarie a devastat oraşele din ambele ţări, lăsând mulţi supravieţuitori fără adăpost, expuşi unor temperaturi scăzute de iarnă. În aceste condiţii, intervenţiile încep să se concentreze pe ajutarea celor care au scăpat cu viaţă, cărora trebuie să li se asigure hrană şi adopost.
Familiile din Turcia şi Siria și copiii se confruntă cu urmările psihologice ale cutremurului. „Ori de câte ori uită, aude un sunet puternic şi apoi îşi aminteşte din nou”, povesteşte Hassan Moaz despre copilul său de 9 ani din Alep, Siria. „Când doarme noaptea şi aude un sunet, se trezeşte şi îmi spune: Tată, replică!”, a relatat el.