Gamba adolescentului din Vatra Dornei, care a suferit un accident de tren, luna trecută, nu a fost amputată, dar a fost efectuată o excizie parțială
Gamba adolescentului din Vatra Dornei, care a suferit un accident de tren, luna trecută, nu a fost amputată, dar a fost efectuată o excizie parțială. Coordonatorul Unităţii Funcţionale de Arşi, din cadrul Spitalului pentru Copii, medicul chirurg, Sidonia Susanu, a precizat că de la mijlocul acestei săptămâni copilul va putea fi externat.
Luna trecută, băiatul de 15 ani a suferit o amputaţie de picior în timp ce a fost lovit de un tren în apropierea staţiei CF Vatra Dornei Băi. Medicul chirurg a adăugat că va fi obligatorie o recuperare kinetoterapeutică și sunt speranțe ca în maximum 8 luni piciorul să fie consolidat osos, iar după un an și jumătate sunt speranțe ca acest copil să poată păși din nou.