În luna iulie va fi testat primul tren electric Alstom care va circula și la Iași
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, în perioada 8-10 februarie 2023, o echipă a autorității – formată din membri ai proiectului privind achiziția a 37 rame electrice inter-regionale (RE-IR) – a efectuat o vizită tehnică la fabrica ALSTOM de la Katowice (Polonia).
În cadrul acestei deplasări, reprezentații furnizorului Alstom au prezentat stadiul fabricării primului tren. Astfel, în conformitate cu prevederile contractuale, primul tren urmează să ajungă la Centrul de Testări Feroviare de la Făurei în luna iulie 2023, în vederea efectuării testelor dinamice, iar cel de al doilea va sosi în luna august 2023, fiind destinat, cu precădere, testelor pe liniile CFR, după care ambele trenuri vor executa probele de rulare în unitate multiplă.
În baza rezultatelor acestor teste, trenul nr. 3 va fi livrat către ARF, astfel încât în luna decembrie 2023 acesta să fie introdus în exploatare pe reţeaua feroviară din România. Conform clauzelor contractuale, celelalte trenuri urmează să intre în circulație comercială începând cu anul 2024.