Un proiect de lege pentru majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului şi a stimulentului de inserţie a fost depus la Parlament
Proiectul prevede actualizarea anuală, în funcţie de inflaţie, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a stimulentului pe care îl primesc părinţii care decid să se întoarcă mai repede la serviciu, precum şi flexibilizarea condiţiilor de acordare a acestuia.
„Demografia nu este o problemă zgomotoasă, dar trebuie să devină prioritate, altfel ştim deja de la recensământ că suntem cu un milion mai puţini şi devenim o ţară îmbătrânită. Preţurile au luat-o razna şi tinerii părinţi au nevoie de soluţii. Am depus legea care să crească în ritm cu inflaţia indemnizaţia de creştere a copiilor, stimulentul de inserţie şi plafonul maxim anual. Şi cele două luni pe care le poate lua celălalt părinte, cel mai adesea tatăl, luni care cel mai adesea se pierd, să poată fi luate împreună, pe modelul Suediei, astfel încât familiile să aibă flexibilitatea de care au nevoie. Resursele bugetare pentru creşterea beneficiilor provin din numărul mai mare de părinţi care, cu aceste opţiuni şi sprijin crescut, pot opta pentru întoarcerea în câmpul muncii şi estimăm chiar o economie de 30 de milioane de lei anual faţă de costurile de acum”, a declarat Oana Ţoiu, conform unui comunicat transmis duminică de USR.