Şeful ANAF a vorbit despre cei care câştigă bani din reţelele de socializare
Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a vorbit despre cei care câştigă bani din reţelele de socializare. El a spus că sunt multe milioane de lei pe care ANAF le-a luat anul trecut de la cei care nu au declarat aceste venituri.
De asemenea, el a precizat că în luna mai, când se depune declaraţia unică, toate aceste persoane trebuie să îşi declare veniturile pentru a fi impozitate.
”Aşa cum un muncitor sau un miner care lucrează la mină Hunedoara i se reţine lună de lună impozit pe salariu, aşa şi, îl numesc un şmecher care obţine bani de pe reţelele de socielizare ar trebui să declare şi să plătească impozit. Dacă nu face acest lucru, noi trebuie să îl prindem şi să îl impozităm cu penalităţile aferente” a mai declarat Lucian Heiuş.