Ultimul drum al lui Pele. Va fi înmormântat într-un cimitir intrat în Cartea Recordurilor
Singurul fotbalist care a participat la trei ediții ale Cupei Mondiale a murit joi, 29 decembrie, la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo. Pele s-a luptat o vreme îndelungată cu o boală necruțătoare, cancerul de colon. Acesta a fost internat chiar după ce mama sa a împlinit 100 de ani.
Pele va fi condus pe ultimul drum spre Memorial Necropole Ecumenica, unde va fi înmormântat. Cimitirul, aflat în apropierea stadionului celor de la Santos, este unul uluitor. Construcția are etaje, arată absolut spectaculos și chiar și împrejurimile se prezintă exact ca într-un resort turistic de lux.
Președintele Lula, dar și Neymar, nu vor lipsi de la înmormântarea lui Pele, dispărut dintre noi după o lungă suferință.
„Înainte de Pele, «10» era doar un număr. Am citit această frază undeva, la un moment dat în viața mea. Dar acea propoziție, frumoasă, este incompletă. Aș spune că înainte de Pele, fotbalul era doar un sport. Pele a schimbat totul. A transformat fotbalul în artă, în divertisment. El a dat glas celor săraci, negrilor și mai ales a dat vizibilitate Braziliei. Fotbalul și Brazilia și-au ridicat statutul datorită Regelui! A dispărut, dar magia lui va rămâne. Pele este ETERN”, a fost mesajul lui Neymar.