Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

O fată de 16 ani a suferit arsuri în urma unui incendiu produs astăzi în Iași

  • decembrie 28, 2022
  • Diana Nechita
incendiu

În dimineața acestei zile, puțin după ora 06.00, forțe și mijloace de intervenție din cadrul inspectoratului s-au deplasat pentru stingerea unui incendiu produs la o casă în mun. Iași, str. M. Eminescu.

La locul intervenției au acționat 4 autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, o autocisternă pentru transport apă, un echipaj de descarcerare, o autoplatformă pentru salvarea la înălțime și un echipaj de prim ajutor calificat.

La ajungerea forțelor de intervenție la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu flacără la întreaga locuință și cu posibilitatea de propagare la locuințele învecinate.

Pe timpul intervenției la casa învecinată, din zona inundată cu fum a fost extrasă o persoană, de sex feminin, 16 ani, iar după evaluarea medicală la locul intervenției a fost transportată la spital.