Zelenski este în drum spre Washington pentru a se întâlni cu Biden
Zelenski este deja în drum spre Washington, au declarat două surse separate, pentru o vizită care marchează prima sa deplasare în afara Ucrainei de la începutul invaziei ruseşti în luna februarie a acestui an.
Vizita la Casa Albă va include o întâlnire cu Biden şi cu oficiali de top ai administraţiei şi este planificată să coincidă cu intenţia administraţiei de a trimite ţării un nou pachet de asistenţă pentru apărare. Biden va anunţa în timpul vizitei preconizate o asistenţă suplimentară de 1,8 miliarde de dolari pentru Ucraina, o creştere semnificativă a ajutorului, care are în prim plan sistemele de rachete Patriot din cadrul pachetului, a declarat un oficial american pentru CNN.
Noul anunţ se va adăuga celor aproape 20 de miliarde de dolari în asistenţă de securitate oferită de SUA Ucrainei de la începutul invaziei ruseşti şi va veni în acelaşi moment în care legislatorii americani analizează o serie de cheltuieli guvernamentale de amploare care includ un ajutor de urgenţă suplimentar de 45 de miliarde de dolari pentru această ţară.
Casa Albă a refuzat să comenteze cu privire la o potenţială vizită sau la anunţul lui Biden sau la noi anunţuri de asistenţă de securitate.