Abia reintrodus pe traseu, trenul Intercity s-a stricat după ce a parcurs 40 de km
CFR Călători a reintrodus, după o pauză de opt ani, trenurile Intercity. Noile garnituri sunt mai mari decât trenurile Interregio, vagoanele sunt modernizate, există restaurant, wifi şi prize şi vor ajunge mai repede la destinaţie. Şi preţurile, însă, sunt cu 30% mai mari.
Trenul Intercity, care a plecat în această dimineaţă de la Suceava a avut o întârziere de aproape două ore după ce s-a stricat locomotiva garniturii.
Trenul Intercity cu destinaţia Constanţa a plecat la ora pragramată din Gara de Nord. „E mai aranjat, e mai curat, e dotat mai bine faţă de celelalte”, spune un călător. În total, 27 de perechi de trenuri Intercity vor ieşi pe şine.