Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Municipalitatea Iaşi va crește gradul de îndatorare la BERD

  • decembrie 05, 2022
  • Diana Nechita

Municipalitatea ieșeană va crește gradul de îndatorare la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) după ce va accesa un nou împrumut pentru a reconstrui Depoul din Zona Dacia, anunță Agenția de presă Rador.

Inițial, proiectul prevedea doar o modernizare a Depoului Dacia, însă studiile au arătat că infrastructura construită în zonă, în urmă cu peste 40 de ani, este depășită și trebuie reconstruită.

„Este vorba despre o extindere a împrumutului pe care deja îl derulăm și care vizează un obiectiv important modernizarea depoului din Dacia, de fapt, e mai mult decât o modernizare, practic, îl demolăm în totalitate pe cel existent și mărim capacitatea de adăpostire pentru tramvaiele noi și pentru autobuzele electrice. Face parte din programul de modernizare a transportului public pe secțiuni care nu găsesc finanțare încă pe fonduri europene. Dacă vom găsi finanțare, ne vom comporta exact cum ne-am comportat și cu școlile, le-am început pe BERD, după care le-am reintrodus pe fonduri europene și sumele au rămas în rezervă pentru proiecte de modernizare, tot cu eficiență energetică, alte școli, respectiv co-finanțare în continuare pentru depoul din zona Dacia”, spune primarul Mihai Chirica.