Ștefan Mandachi concurează pentru prima dată la un festival internaațional de film
Ștefan Mandachi concurează pentru prima dată la un festival internaațional de film, scurtmetrajul produs și regizat de acesta – „Peace off!”, fiind selecționat în cadrul Cork International Film Festival, cel mai mare și mai cunoscut festival de film din Irlanda, aflat la a 67-a ediție.
„Am aflat entuziasmat că din 4.000 de filme înscrise la Festivalul de Film de la Cork, doar câteva au fost selectate pentru competiția din acest an, printre care și filmul nostru. Pentru noi, echipa, este o mare realizare această selecție. Ideea filmului mi-a venit în urma unor exerciții de meditație pe care mi le-a dat unul dintre mentorii mei. Îmi făceam în pripă temele zilei, întrucât eram întruna pe fugă. Într-o zi, i-am propus să ecranizăm acea stare de fapt, acea atmosferă. Cinematografia este pasiunea mea cea mare”, a spus Ștefan Mandachi.