audio INTERVIU cu prof. univ. dr. Nicu Gavriluță: „ Patriot devii, nu te naști. Trebuie să onorezi acest loc în care te-ai născut și să cultivi ceea ce ai mai bun în tine, să lași ceva în urma ta pentru contemporani și în special pentru cei care vor veni”

Ziua Naționala a României e ziua în care discursurile politicienilor vor acapara atenția. Vorbim despre patriotism. Un cuvânt care pare clișeu acum. A vorbi despre patriotism în vremurile noastre pare a fi fals și demagogic. Am putea spune că vremurile noastre au evacuat patriotismul?

Este una din provocările lansate de Violeta Cincu sociologului și antropologului ieșean Nicu Gavriluță, profesor doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social- Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Profesorul Nicu Gavriluță spune că patriot devii, nu te naști.

Violeta Cincu: Cum a evoluat patriotismul de la forma tradițională – dragoste, iubire față de patrie și popor- până astăzi, anul de grație, 2022, iată, 1 decembrie?

Nicu Gavriluță: A evoluat în fel și chip, adică a cunoscut forme elegante, firești, normale, chiar exemplare, care se referă la dragoste, a cunoscut ipostaaze patologice, care trebuie refuzate, e vorba de un patriotism țanțoș, fudul, care ne plasa pe noi, românii, în centrul lumii, că suntem buricul pământului, că la noi au apărut tot felul de creații științifice, de la teoria relativității până la alte descoperiri. A mai fost o altă formă patologică a patriotismului, cea de tip xenofob, că dacă noi suntem români suntem cei mai buni și răul vine întotdeauna din exterior, de la străini.

Apoi, mai există și astăzi, o altă formă negativă a patriotismului, care aduce în atenție fala, manifestarea deșănțată în spațiul public, vorbe lacrimogene, de prost gust, privind dragostea de patrie, de popor, de neam și așa mai departe. De regulă, sunt oamenii care ocupă o funcție publică și care reprezintă anumite instituții și deseori sar calul, exagerează, nu devin convingători. În schimb, din fericire, au fost și forme normale, firești, ale patriotismului.

Cum ați spus, foarte inspirat, dumneavoastră, patriotismul este dragostea de țară, de familia ta, de limba țării tale, de cultură, toate acestea, în timp, au evoluat. Ce am observat eu? Că aceste forme normale de patriotism sunt asumate, în primul rând, de oamenii educați și care au simțul măsurii sau au bun simț, cum spune românul. Cu alte cuvinte, dacă te-ai născut aici prin voia lui Dumnezeu, nu înseamnă că te poți cupla automat la niște virtuți ancestrale ale neamului românesc și tu ești cineva în lumea aceasta. Nu, înțelegi foarte bine că dacă te-ai născut aici, trebuie să onorezi acest loc și să cultivi ceea ce ai mai bun în tine, să lași ceva în urma ta pentru contemporani și în special pentru cei care vor veni, adică să potențezi tot binele pe care îl ai. Acesta este patriotismul real, din punctul meu de vedere, nu să te bați cu pumnul în piept, să cânți, să nu trăiești, să nu simți nimic.

Provincialismul și patriotismul merg mână-n mână?

Violeta Cincu: În același timp, în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, alături de patriotism apare și provincialism.

Nicu Gavriluță: Exact, provincialismul este cuplat într-o ipostază negativă cu patriotismul pentru că dacă noi avem formele acelea bolnave de patriotism, mândru, țanțoș, incult, xenofob, suprarealist, uneori, pentru că ne dăm niște merite pe care nu le avem, evident că în raport cu lumea civilizată, suntem niște provinciali. Suntem o țară mică, neînsemnată, căzută la examenul de maturitate în fața unor țări civilizate, cu tradiții, cu cultură, cu un simț profund al dragostei de țară. Trebuie să mai spun ceva pentru că cei care ne ascultă pot spune – Domnule profesor, dar acele țări civilizate din Europa sunt ele însele cu un trecut care nu le face cinste și ar trebui demascat, ca să spun așa, au avut colonii, au purtat războaie de cucerire și așa mai departe.

Corect, așa este, istoria este nedreaptă, nu este perfectă, nu reprezintă o ipostază a paradisului pe pământ în niciun caz, însă tot în acele țări mari ale Europei a existat și cultură, civilizație, simț al valorii, o deschidere universală. Oamenii aceia au avut virtutea de a face ceva bun și acel rezultat al muncii lor a fost cunoscut și apreciat peste tot în lume. E bine să luăm și noi exemplul acesta și, din fericire, sunt foarte mulți români care au reușit să facă un lucru bun, să fie cunoscut peste tot, dacă se poate, dar în orice caz, în cât mai multe locuri din țară, în cât mai multe țări și în felul acesta, depășim complexul provincialismului. Nu mai cuplăm patriotismul cu provincialismul. Devenim și noi oameni care au sfințit locul prin faptele lor și care pot deveni modele pentru tinerele generații.

Violeta Cincu: Domnule profesor Nicu Gavriluță, au evacuat vremurile noastre patriotismul, adică discuția noastră poate suna în urechile unor ascultători fals și demagogic ca dragostea văzută din exterior să pară ridicolă?

Nicu Gavriluță: Da, mai ales în rândul acelor români care au pătimit foarte mult în viață, au avut drame personale legate de boli, de suferință, de absența unui loc de muncă, de vise neîmplinite, oameni care au luat calea exilului și trăiesc în alte țări. Oamenii aceia, dacă ne ascultă, fiind marcați de drama vieții lor, ar putea să spună ca patriotismul și ceea ce spunem noi despre patriotism se poate rezuma la vorbe frumoase pe care le proferăm într-o zi de sărbătoare.

În primul rând, înțeleg drama oamenilor respectivi, dar mai știu ceva, știu că în momentele de reculegere, de liniște, de regăsire de sine, oamenii aceia, indiferent că trăiesc în țară sau în străinătate, se gândesc la familia lor, la cei dragi, la anumite evenimente și întâmplări memorabile din viața lor, la nașterea unui copil sau a unui nepot, la nuntă. Își amintesc cu nostalgie de bunici, părinți, care au trecut în lumea de dincolo, își învață copiii limba română, diferite colinde, apropo de sărbătoarea Crăciunului, toate aceste elemente ilustrează, după părerea mea, o bună aducere la zi a patriotismului. Oamenii aceia sunt într-un mod elegant, subtil, adevărați patrioți. Știu limba română, o predau copiilor, își amintesc de cultura românească, de tradiții, sigur, privind cu luciditate și inteligență, văzând ce a fost rău, păgubos în istoria noastră și promovând ceea ce este frumos și bine, e ceea ce ne definește.

Cu alte cuvinte, patriotismul, în diferite forme elegante, subtile, de bun simț, ne definește identitatea noastră. Eu nu cer să fiu crezut pentru ceea ce spun astăzi, în dialogul cu dumneavoastră, eu cer să fiu crezut ca un om care încearcă să fie patriot prin prisma celor 30 de ani de activitate. Deci judeci omul după rezultatele muncii lui, după faptele lui, nu după ceea ce spune într-o zi de sărbătoare. Așa înțeleg eu patriotismul și așa le-aș răspunde unor virtuali interlocutori.

Violeta Cincu: Altfel spus, patriot nu te naști, ci devii.

Nicu Gavriluță: Exact, devii. Nu ai cum să te naști patriot. Te naști într-un loc dincolo de voința ta, nu ești tu întrebat să te naști într-un timp anume, într-un loc anume, ci patriot devii prin educație, dar repet, având bun simț, echilibru, măsură, cultivând anumite virtuți printre care și discreția. Dacă vreți în termeni religioși, smerenia. Tenacitatea, voința, dorința de a duce un proiect la bun sfârșit, în același timp. Aceste virtuți te definesc cu adevărat ca un român patriot.

Violeta Cincu: Astăzi, copiii se nasc într-un spațiu european, sunt cetățeni europeni. Cum ar trebui cultivat patriotismul?

Nicu Gavriluță: În primul rând, ar trebui cultivată această dorință a lor de a fi europeni, de a cunoaște țări europene, mă refer la ce cunosc eu mai bine, la studenții mei care merg cu burse, cu mobilități în Europa, mai recent și în afara Uniunii Europene, trebuie ajutați, trebuie cultivați. Oamenii aceia trebuie să meargă să studieze, să cunoască mentalitățile altor țări și, la un moment dat, cu repetatul examen al maturității, tinerii respectivi vor fi mai atrași, mai pasionați de istoria lor națională, de cultura lor, de anumiți autori, de limbă, de tradiții, de religia lor.

O pot cunoaște mijlocind acest traseu al unui fiu risipitor, adică pot să te cunoască ei mai bine ca români, pot cunoaște patriotismul prin experiența alterității, trăind de pildă în Anglia, în Statele Unite ale Americii, în Olanda, în Italia mai mult timp și cunoscându-i pe cei de acolo. Până la urmă, odată cu vârsta, ajung ei să se cunoască mai bine. De ce? Pentru că fiecare om își pune la un moment dat întrebarea – Dar în definitiv, dincolo de admirația mea pe care o am pentru nemți sau pentru englezi, ce sunt eu ca român, ce mă definește pe mine? Și dacă alege calea cea bună, a unei educații sănătoare și a lecturării unei cărți de calitate își ca da răspunsuri.

Violeta Cincu: Ce tipuri de patrioți avem, de la Ai puțintică răbdare, al lui Caragiale și până astăzi. Putem identifica trei tipuri de patrioți?

Nicu Gavriluță: Ar fi patrioții bezmetici, aiuritori prin ceea ce susțin. Nu vreau să dau exemple, dar circulă în spațiul virtual și am văzut anumite posturi de televiziune care mediatizează așa ceva,tot felul de teorii năstrușnice privind originea poporului român, originea, de pildă, dacică, că dacii sunt cei care au creat această civilizație, ei i-au învățat pe romani limba latină, ăia nu prea știau, erau soldați meseriași în arta războiului și nu cunoșteau latina bine, i-au învățat ei sau faptul că Iisus ar fi fost născut în spațiul românesc, că noi suntem un centru spiritual al lumii de unde iradiază totul. Ei, dacă ai o epxeriență culturală autentică, chiar și de scurtă durată, de un an sau doi, dacă ai citit niște cărți adevărate și ai întâlnit profesori, imediat ce auzi teoriile acestea, îți dai seama că sunt incredibile, sunt aiuritoare, gura poate spune orice.

Omul poate rosti orice, iar hârtia suportă totul. Aceasta ar fi o ipostază patologică a patriotismului pe care o avem astăzi. Apoi ar fi patriotismul de tip xenofob. Ceea ce ni se întâmplă nouă ni se întâmplă datorită străinilor. Ne-au transformat într- colonie, fie NATO, fie a unor țări bogate care au interese economice și așa mai departe. Noi nu mai reprezentăm absolut nimic. Noi nu suntem vinovați, noi suntem virtuoși prin faptul că ne-am născut aici, români, cu doi de r sau cu R mare și ceilalți ne vor răul. Este o altă ipostază negativă patologică a patriotismului.

Apoi, este patriotismul de paradă, cel proferat mult de analiștii politici, de oamenii abonați la anumite televiziuni, de unii oameni care ocupă funcții publice, ei sunt prezenți, cum ne-am obișnuit, în momente istorice decisive, în locuri importante din România, fie la Iași, la București, la Focșani, la Alba Iulia și ceea ce spun, spun pentru că așteaptă oamenii un mesaj din partea lor, dar unii dintre ei nu au convingere interioară, nu trăiesc și ceea ce spuneam anterior, prin ceea ce au ei bun nu încearcă să fie patrioți. E un patriotism de fațadă, sunt duplicitari, țanțoș, bazat pe mândrie, pe fanfaronadă și așa mai departe.

Apoi, ar mai fi patriotismul incult, aș spune eu, bazat pe ignoranță. Oameni care sunt urechiști, aud ei ceva la o emisiune de televiziune, la o discuție, la un șpriț, la o întâlnire într-un mall, discută cu prietenii sau la un meci de fotbal și de acolo încearcă să creeze ei o teorie despre noi, românii, despre cultură, despre țara noastră și mai ales despre istoria contemporană.

Apoi, mai este patriotismul care este foarte sensibil la teoriile conspiraționiste. Ele au circulat în perioada pandemiei, acum circulă cu ceea ce se întâmplă în Ucraina și cu actualele crize din lume, cea energetică și cea a gazului. Putem continua lista acestor forme patologice, dar aș vrea să închei într-un ton optimist. Există un patriotism de bună calitate pe care dascălii, profesorii, învățătorii îl proferează, îl transmit tinerelor generații. El trebuie luat ca atare, ca exemplu, și continuat.