Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

Noaptea vrăjită când animalele prin grai

Noaptea era un timp magic în credința populară, un timp al marilor schimbări, un timp prielnic pentru naștere, pentru moarte și pentru renașterea diverselor divinități adorate. La unele sărbători din an se aprindeau focuri uriașe, în unele regiuni se organizau jocuri în noaptea dinaintea unei înmormântări. Etnologii spun că sărbătorile și obiceiurile nocturne se leagă de un străvechi cult lunar și agrar și de vremurile când timpul să măsura pe nopți, nu pe zile.

În credința populară, noaptea de 29 spre 30 noiembrie era numită Noaptea Strigoilor care era o noapte de spaimă, fiindcă se credea că spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie cu „strigoii vii” în diverse locuri „necurate”. Duelurile sângeroase cu limbile de la melițe puteau dura până la cântatul cocoșilor când spațiul se purifică, morții revin în morminte, iar sufletele strigoilor vii revin în trupurile și paturile părăsite fără știința lor. Melița este o unealtă simplă din lemn pentru sfărâmat cânepa.

Plantele care alungau duhurile rele

Cea mai celebră tradiție de Sf Andrei este legată de usturoi. Iată ce spune Gh Ciaușanu „În noaptea Sf Andrei se mănâncă usturoiul și oamenii se freacă cu el, pe umeri sau pe piept, tot cu usturoi se freacă ușile caselor, pervazurile, țâțânile și chiar și țâțele vacilor, pentru ca strigoii, care se adună atunci, să nu aibă nicio putere, nici asupra omului, nici asupra casei lui, nici asupra vitelor lui.

Misiunea Sfântului, moartea și crucea

De unde vine numele Andrei? Andréas este un nume bine atestat în epoca greco-romană și este în mod obișnuit explicat prin substantivul „andreia” care în greaca veche însemna „bărbăție, curaj” Andreios însemna curajos.

Andrei a primit de la Hristos puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor, iar după primirea botezului Duhului Sfânt, i-a revenit, prin tragere la sorți, misiunea de a da vestea cea bună a Mântuirii omenirii, în Bitinia și în Pont, în ținuturile din jurul Mării Negre, în Sciția și apoi în Asia, scrie Narcisa Știucă.