Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Parlamentul a adoptat legea privind plafonarea prețului la energie electrică

  • noiembrie 23, 2022
  • Cincu Violeta

Plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat legea privind plafonarea prețurilor la energie electrică. Astfel, clienții casnici vor plăti 0,68 lei/kWh pentru un consum mediu lunar care este mai mic de 100 KWh inclusiv.

Legea a fost adoptată cu 177 de voturi pentru, 77 împotrivă și 11 abțineri. Aceasta va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgată.

Prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică va fi, potrivit amendamentelor adoptate:

  • 0,68 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum mediu lunar este mai mic de 100 KWh inclusiv, pentru clienții casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, pentru clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum și pentru familiile monoparentale.
  • 0,80 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum lunar este de maximum 255 kWh
  • 1 leu/kWh pentru IMM-uri, spitale, școli, creșe, grădinițe, biserici, instituții publice, Metrorex, industria pharma, institute de cercetare, aeroporturi.
  • 1,3 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum lunar este de peste 255 kWh și pentru industria mare