Iohannis a promulgat, miercuri, actul normativ care modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal în sensul neimpozitării contribuţiei la pilonul II de pensii
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, actul normativ care modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal în sensul neimpozitării contribuţiei la pilonul II de pensii, ci doar a câştigurilor, prevederea urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
Actul normativ pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizează reglementarea valorii venitului impozabil atunci când urmează să se efectueze plăţi din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III, precum şi segmentul pensiilor ocupaţionale.
Potrivit legii, reprezintă venituri din pensii drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, ale Legii 204/2006 privind pensiile facultative şi ale Legii 1/2020 privind pensiile ocupaţionale.
Legea prevede că venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit titlului V – contribuţii sociale obligatorii.