Poliția din Iași cere asigurări de 100.000 euro pentru caii Poliției Locale, în cazuri de omor sau distrugeri
Șefii Poliției Locale au lansat o scrisoare de intenție în vederea achiziției de servicii de asigurări de răspundere civilă a proprietarilor sau deținătorilor de animale pentru cele 10 cabaline pe care le deține această structură, aflate în grija Serviciului Poliția Locală Călare a Poliției Locale Iași.
”Poliția Locală lași deține 10 cabaline de rasă, cu care desfășoară activitatea de patrulare pe raza Municipiului lași, cu scopul de a menține ordinea și liniștea publică și pentru a preveni acțiunile violente stradale. Având în vedere că în zonele în care sunt prezente echipajele ecvestre ale Poliției Locale lași, traficul pietonal și auto este intens, există riscul de a produce daune terților prin fapta cailor. Ne dorim să acoperim aceste riscuri printr-o asigurare de răspundere civilă”, motivează șefii Poliției Locale.