Proteste la Iași. Manifestanții cer plafonarea prețurilor la gaze, energie și o rezolvare a crizei energetice
Astăzi au fost organizate proteste în mai multe regiuni ale țării. La Iași, manifestanții cer plafonarea prețurilor la gaze, energie și o rezolvare a crizei.
„Am considerat că este momentul să tragem un semnal de alarmă pentru că situația din țară se îndreaptă spre haos. Credem că guvernanții noștri ori nu știu ce au de făcut, ori nu pot. Revendicările sunt cele normale, să găsească o soluție pentru criza energetică cu care România nu ar trebui să se confrunte în condițiile în care avem un mix de energie cum nu are nimeni în Europa. Avem petrolul nostru, vântul nostru, apele noastre, o centrală nucleară care produce. Nu înțeleg de ce. În 89 aveam 23.000 megavați putere instalată, produceam 12.000. Acum, la 6.000, noi nu avem energie. De ce am ajuns aici? Poate ne spune cineva. De criza energetică se vorbește de 4 ani, iar în ăștia 4 ani am închis Galațiul. Ceva nu se leagă și noi vrem să tragem un semnal de alarmă pentru că nivelul de trai a scăzut foarte mult. Salariul minim, chiar și cel de 3.000 propus, noi îl considerăm mic, adică 1.800 net. Nu se poate trăi în România cu 1.800 când kw e 4 lei. Suntem într-o situație fără ieșire și noi cerem soluții”, a susținut Sorin Turcu, președinte BNS Iași.
„Din păcate, ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă afectează din plin toți angajații, indiferent dacă sunt din sistemul public sau privat și pensionarii. Ne referim la creșterea alarmantă a tuturor prețurilor și în special, la cele de la gaz și energie. Practic, motivul pentru care suntem în stradă este legat de plafonarea prețurilor la energia electrică și la gaz. Ne dorim și ca familiile care nu își pot acoperi costurile facturilor să fie subvenționate de către statul român. Aceasta este cea mai importantă revendicare a noastră și sperăm ca guvernul României să adopte plafonarea prețului la fel ca în alte țări”, a declarat Iulian Cozianu, lider Sanitas Iași.