Un biciclist din Roman a fost găsit decedat într-un șanț betonat, în condiții suspecte
La data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman, au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe strada Stejarului, din Săbăoani, într-un șanț betonat, se află o persoană decedată.
Echipajul de poliție s-au deplasat la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un bărbat de 67 de ani, din Săbăoani. Corpul acestuia urmează a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.