audio INTERVIU. Michael Bernescu: „În România cotinuăm să avem dilemele astea, de oameni săraci într-o țară bogată”

Michael Bernescu. General Manager, Palas Urban Development la Iulius Management Center, a fost Invitatul dimineții în emisiunea Play the Day, realizată de Andrei Ivașc, ediția de luni, 03 octombrie.
A povestit că, mic fiind, lua bătaie la fiecare colț de stradă. Oftează și spune că devenise insensibil. Înscris la judo, povestește că sportul a fost prima eliberare. A aruncat la coșul de gunoi cariera dată de o diplomă universitară. Revoluția a fost a doua eliberare. A ales Statele Unite pentru ca cele două fiice să își păstreze identitatea etnică. Consideră că aici proprietatea timpului nu este respectată. Oamenii și viața lor nu sunt respectați. „Da, este inacceptabil. Românii își permit mașini bune, de calitate, e o aspirație generală pentru lucruri de calitate, trainice, branduri și așa mai departe. Pe de altă parte, mergi pe toate hârtoapele, toate noroaiele, înghesuit în trafic, așa că nu te bucuri de mașina aia pe care o ai, dar respectul este, în primul rând, partea asta birocratică care ne sufocă”, a descris Michael Bernescu.
Michael Bernescu are o experiență managerială de peste 30 de ani, acumulată în diferite domenii și pe două continente. Licențiat în chimie organică la Universitatea Politehnică din Iași, Michael Bernescu și-a asumat roluri de conducere încă de la începuturile carierei sale, ocupând funcții precum cea de director de uzină biochimică în România, director al unui laborator de mediu în SUA, creator al unei rețele de distribuție pentru noua presă independentă din România sau manager de brokeraj în New Jersey, SUA. Din 2013 este director general al ansamblului Palas.
Oare cum ajunge un copil un om de succes?
Succesul e un lucru foarte mare! Nu știu, cred că mai degrabă sunt un supraviețuitor. Cred că mai degrabă sunt un emancipat, un eliberat. Adică de multe constrângeri. Lucruri care m-au salvat? M-am trezit în clasa a II-a într-un cartier muncitoresc după ce crescusem foarte protejat. Luam bătaie pe la toate colțurile, da? Pe unde mă trimitea mama, în drum spre școală, la întors de la școală, nu știu ce. Până când am devenit insensibil Până la urmă, tata a citit el niște articole și m-a înscris la judo și asta m-a emancipat. Deci prima mea emancipare a fost prin sport. De frica fizică, de frica de băieții mai mari. De ce numim astăzi bullying! Deci asta a fost prima eliberare și cred în sport. Apoi m-am eliberat de constrângerile unei cariere date de o diplomă universitară. În nopțile Revoluției am plecat la București cu niște prieteni și când am ajuns după măcel era groaznic ce am văzut acolo. A fost o experiență care m-a schimbat pe viață. Atunci m-am renunțat la la ce făceam. Eram inginer chimist și m-am apucat de scris. Apoi simțeam că lucrurile întârzie să se întâmple în România și am plecat din România. După care am simțit că trebuie să mă întorc, m-am întors.
A plecat din România nu e egal cu a pleca în America, adică mulți pleacă din România. De ce? De ce America?
Interesant! Mulți mă întreabă și treptat, treptat, am găsit răspunsul. În primul rând, am vrut să plec într-o țară de imigrație unde copiii mei să-și păstreze păstreze identitatea etnică. Să nu învețe la școală că se trag din Kaiser Barbarossa sau din Charlemagne. Ar fi fost mai comod. Dar cred că am vrut să sufăr. A trebuit să fac un sacrificiu. Nu să plec unde era mai confortabil, adică să plec undeva pe după colț, în Franța, în Germania. Eram fluent în germană, în franceză înainte de a pleca în Statele Unite. Chiar engleza aveam vocabular citise mult, dar nu am avut oportunitatea să vorbesc sau să ajung să gândesc în limba respectivă . Am vrut să plec acolo unde era provocarea cea mai mare.
Asistăm la exodul creierelor unei generații. Sunt preferate studiile în străinătate și puțini se întorc. Printre motivele invocate, corupția și lipsa perspectivelor unei cariere. Care ar fi consecințele ?
Suntem o o sursă de forță, de muncă, de creativitate și de inteligență. Incontestabil suntem! De ce nu ne întoarcem? Nu ne întoarcem din cauza incertitudinii și din cauza lipsei de respect. Deci oamenii nu sunt respectați, proprietatea nu este respectată. Și când mă refer la proprietate mă refer în primul rând la proprietatea esențială la viața omului, adică proprietatea timpului. Batjocura asta cu așteptatul, da? Deci menționați traficul la începutul emisiunii. Da, este inacceptabil. Românii își permit mașini bune de calitate, e o aspirație generală pentru lucruri de calitate, trainice, branduri și așa mai departe. Pe de altă parte mergi pe toate hârtoapele, toate noroaiele înghesuit în trafic, așa că nu te bucuri de mașina aia pe care pe care o ai. Dar respectul este, în primul rând, este partea asta birocratică care ne sufocă. Cred că aici lucrurile trebuie simplificate mult ca să îi faci pe români să se revină, mai ales cei care au studii. Aș spune că birocrația îi ține departe de țară, de casă. Dar cred că este o moștenire, nu știu fanariotă accentuată de regimul comunist. În care birocratul este stăpân, adică el îți trimite înainte și înapoi. Adică e o percepție că birocratul nu este un om care trebuie să ducă la soluții, ci trebuie să inventeze verigi de confuzie, aprobări. Mai ascultam niște podcasturi și niște emisiuni cu antreprenori care spuneau cât de ușor ar fi fost dacă ar fi început business-ul în altă parte și cât de mult îi ține în loc aspectul ăsta birocratic. Plus experiența mea proprie, personală. Nu profesională.
Dar ce au politicienii din State și nu are clasa politică din România?
Ce să spun? Când am intrat în imobiliare, prietenii mei pe care mi-i făcusem în Statele Unite, prieteni cu cu aspirații intelectuale considerau că imobiliarele sunt a doua cea mai veche profesie. Deci cumva îi înțeleg pe politicieni ….că sunt sunt considerați un rău necesar și în Statele Unite. Și în România e aceeași problemă. Oamenii de calitate nu se bagă în politică. Și Partidul Republican și Partidul Democrat suferă de calitatea candidaților. Care ar fi diferența? În primul rând, părinții fondatori ai Statelor Unite au fost niște oameni care aveau doua atribute esențiale. Unul. Erau intelectuali sinceri, cu preocupări profunde intelectuale chiar dacă nu aveau diplome și școli la nivelul contrapartidei din Marea Britanie. Și erau antreprenori. Deci erau plantatori, fermieri, avocați. Deci aveau aceste două atribute și au setat standardele atât de sus încât chiar dacă vorbim de o clasă politică în declin totuși, standardele sunt foarte sus. Pe când la noi nu văd o personalitate sau personalități care, într-adevăr să polarizeze societatea românească, să inspire . Niște mici birocrați care nu duc lucrurile la capăt, adică legi incomplet formulate, aspecte din astea… de lipsă de trăinicie. Pe când constituția Statelor Unite, e legea fundamentală a pământului din care se inspiră toate legile, toate legile sunt măsurate după standardul constituționalității. Știm cine a scris constituția, este ușor de citit, toată lumea o identifică . Mă întreb și eu cine a scris constituția? Eram în presă pe vremea aia. Cine a scris constituția actuală a României și cine poate s-o citeze? Da, o citesc măcar reprezentanții noștri aleși? Ar trebui să dea un test înainte de a intra în Parlament sau în ministere să se verifice lucrurile astea. Ca să pornim de la un nivel.
V-ați vizualizat ceea ce doreați?
E foarte important să vizualizezi să vezi unde ești. Probabil că ar trebui să facem exercițiul ăsta și la nivel național sau local. Deci cum vrea să vedem traficul sau sistematizarea urbană.
Ce simți atunci când atingi un target?
E o adicție. Un proiect e ca o cârjă de care te ții și în momentul în care nu mai ai numai proiect, îți trebuie un proiect mai mare. Deci pentru mine era un entry level. Pentru că toți îmi spuneau…… la nivelul de succes pe care îl aveam la momentul ăla trebuia să îmi trebuia să-mi port succesul. E foarte important în Statele Unite să îți porți succesul. Adică ce haine porți, ce mașină conduci transmite în mod subliminal faptul că ești într-o anumită poziție.
Ați fi fost fericit să conduceți un card?
Conduceam un card pentru că îl sacrificam pentru educația copiilor. Și atunci considerăm că valoarea mea intrinsecă, calitatea serviciilor pe care le furnizam …dar în momentul în care am început să îmi port succesul, mi-am schimbat garderoba, mi-am schimbat mașina lucrurile s-au decuplat și am trecut la altă putere. Aveam alți clienți avea mai multă credibilitate, nu trebuia să mai trec prin toate…..
Deseori confundăm mijloacele cu scopul.
E adevărat, dar e în natura umană. De exemplu, în Statele Unite, la oamenicu calificare egală e preferat cel mai înalt. Vedem și noi că președintele nostru are un aspect prezidențial, e înalt are bărbia pătrată. A fost a fost ales. Arata om. Până la urmă, nu toată lumea se preocupă de politică, dar aspectul contează. E ceva instinctiv.
Banii v-au schimbat.
Banii cui? N-am făcut niciodată destui ca să-mi ofere experiențele sau chiar dezvoltarea pe care mi-aș fi dorit-o. Dar mai ales n-am avut destui bani ca să fac tot binele pe care aș fi vrut să-l fac. Dar timpul nu e pierdut, încă lucrez la asta.
Banii îi schimbă pe oameni, nu?
Bania aduc ce e mai bun sau ce e mai rău în oameni. Adică scot la iveală, scot la iveală subconștientul, lucruri ascunse. Îți creează o anumită libertate, o dezinvoltură de a te exprima.
Și nu e neapărat bine?
Prosperitatea este bună. Adică scoți lucrurile la iveală, le aduci la suprafață. Și e bine și pentru cei care au bani. Primesc feedback da? Anumite lucruri sunt reprobabile chiar dacă și le pot permite. Sau creează exemple da? Vedem organizațiile de binefacere pe care le au Warren buffett sau Bill Gates. Vedem ideile lui Mask, vedem toată creativitatea lui Steve Jobs. Banii sunt buni, prosperitatea este buna, Când am venit în România un economist cu care lucrăm șipe care le respectam m-a întrebat, la un moment dat Cât profit este este moral să facem? Am zis, ce întrebare e asta? Oricât, cât de mare pentru că creăm locuri de muncă experiență. Exemplul cel mai rapid care mi-a venit în minte atunci. Singapore… sau Japonia. Singapore este un oraș stat. Nu au resurse. Guvernele alea nu-și conduc popoarele, țările doar la nivelul subzistenței,. Adică quiproquo asta vindem,asta mâncăm, atâta primește fiecare cetățean. Sunt țări prospere, deși nu au resurse. Da, deci conduc într-un mod profitabil. Și ce mă doare cel mai mult în România este că suntem, continuăm să avem dilemele astea de oameni săraci într-o țară bogată, extrem de bogată. Da și suntem risipitori și asta este, asta este dureros.