De la 22 octombrie, ISU Iași începe un nou ciclu de pregătire destinat voluntarilor
Având în vedere interesul constant al cetățenilor pentru proiectul „Salvator din pasiune”, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași, începând cu data de 22 octombrie 2022, va începe un nou ciclu de pregătire destinat voluntarilor.
Campania Salvator din pasiune își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.
Activitățile de voluntariat constau în participarea efectivă la acțiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situațiilor de urgență (incendii, inundații, dezastre naturale, epidemii etc.), însușirea și punerea în aplicare a noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acțiunile de ajutor umanitar precum și în cele de popularizare în rândul cetățenilor a măsurilor preventive.