23 de oameni au murit, după ce un convoi de vehicule cu civili ucraineni a fost lovit de o rachetă rusă

Un convoi de vehicule ce transportau civili ucraineni a fost lovit în timpul unui atac cu rachetă efectuat de forţele ruse, vineri, în apropierea oraşului Zaporojie, din sudul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional Oleksandr Staruh.
”Există morţi şi răniţi, salvatorii acţionează”, a scris Oleksandr Staruh pe aplicaţia Telegram.
Ulterior, acesta a precizat că 23 de persoane au murit şi 28 au fost rănite în acest atac cu rachetă comis de trupele ruse, notează Reuters.