În perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2022, Iașul revine în atenția Europei și a lumii întregi prin intermediul celei de a 47-a ediții a Congresului Societății Române de Neurochirurgie
În perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2022, Iașul revine în atenția Europei și a lumii întregi prin intermediul celei de a 47-a ediții a Congresului Societății Române de Neurochirurgie organizată în parteneriat cu Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” și Asociația Human Brain Academy. Evenimentul aduce în fața comunității medicale și nu numai, o parte dintre cei mai importanți neurochirurgi ai lumii, pentru a împărtășii din vasta lor experiență.
Congresul Național al Societății Române de Neurochirurgie va reuni zeci de specialiști de nivel mondial din Europa, Asia, Africa și Statele Unite ale Americii, care vor prezenta cele mai noi proceduri și tehnici în domeniul neurochirurgiei care sunt aplicate în marile centre medicale ale lumii. Evenimentul înglobează cea de a 26-a ediție a Cursului Francofon de Neurochirurgie și cea de a 4-a ediție a Congresului National de Neuroștiințe Moderne.