Nicolae Ciucă a discutat cu prim-ministrul japonez despre dorința României de a semnat un partenerat strategic
Nicolae Ciucă s-a întâlnit luni la Tokyo cu prim-ministrul nipon, Fumio Kishida, căruia i-a transmis dorința României de a semnat un parteneriat strategic cu Japonia.
Prim-ministrul nipon l-a asigurat pe Ciucă de sprijin pentru încheierea Parteneriatului Strategic și consolidarea colaborării bilaterale, inclusiv pe plan extern, în contextul regional si internațional ce necesită protejarea democrației și a statului de drept.
Cei doi premieri au discutat și despre colaborarea economică, având în vedere că Japonia este cel mai mare investitor asiatic în România. “Dinamica recentă a contactelor noastre bilaterale este foarte încurajatoare. Am încredere că oportunitățile oferite de România pentru investiții în domeniile energiei verzi, infrastructurii de înaltă calitate și inovației, producerii energiei nucleare, producției de hidrogen verde și a unor componente optice necesare proiectului Laserului de la Măgurele, dar și continuarea proiectelor aflate acum în derulare – linia de metrou către Aeroportul București, podul suspendat peste Dunăre, linia ferată cu ecartament european Pașcani – Iași – Chișinău – vor pune în valoare potențialul de dezvoltare a relațiilor noastre economice și vor atrage noi tehnologii”, a spus premierul Ciucă.