Specialistul în boli infecțioase, Carmen Dorobăț: ”Atenție la enterovirusuri!”
Reluarea cursurilor în fizic și venirea toamnei readuc în atenție bolile de sezon. Specialistul în boli infecțioase, nedicul Carmen Dorobăț oferă câteva recomandări părinților.
Iată avem o săptămână de la începerea anului școlar, urmează deschiderea anului academic fizic față în față, fără măști. Care ar fi bolile transmisibile, la ce trebuie să fie atenți părinții?
Pentru că totuși avem bucuria să mergem fără mască în aceste colectivități, ceea ce înseamnă că suntem pe drumul cel bun, dacă vorbim din punct de vedere medical. Ar trebui poate să fim atenți la anumite simptome ale copiilor noștri care pot apare după o vacanță. Și aici ne încadrăm în special la boli care se pot transmite prin apa de piscină, de exemplu. De obicei, virusuri care se transmit pe cale digestivă, enterovirusuri. Și atunci, atenție, la prezența manifestărilor digestive și, de asemenea, manifestări cutanate, erupții care apar în special pe mâini și picioare. Dacă vorbim de manifestări digestive și am fost în zone unde ne-am jucat cu animale, dragi nouă, cu câini, pisici care poate nu au fost deparazitați. Trebuie să ne gândim, ca urmare, la unele parazitoze intestinale care își fac simțită prezența prin astfel de simptome digestive sau prin lipsa poftei de mâncare la copilul respectiv. Și tot, dacă ne-am întors dintr-o vacanță mai zbuciumată, în zone mai îndepărtate, unde poate nu am avut asigurată apă pentru a ne spăla permanent pe mâini cu apă și săpun în momentul în care luăm masa . Atenție la colorarea în galben închis la urină și manifestări de asemenea digestive care pot sugera debutul unei hepatite acute. Deci iată câteva orientări în ceea ce privește simptomele care trebuie să ne atragă atenția la cel mic, că poate fi o boală .
Chiar dacă pandemia s-a mai domolit și nu avem noi tulpini, obiceiul de a ne spăla pe mâini ar trebui să rămână ca măsură de precauție pentru prevenirea apariției altor boli.
Aș atrage atenția părinților să fie extrem de sinceri ca să spun așa nu numai cu cei din jur, dar și cu ei înșiși. În sensul că dacă copilul prezintă o serie de fenomene sugestive pentru o răceală, este suficient să numim, așa. Cum ar fi, de exemplu, febră îi curge nasul, nu se mai simte atât de bine, copilul nu se mai joacă la intensitatea la care o făcea, este mai obosit. Atunci este bine să avem în casă un test rapid și să facem acest test rapid. Copiii cu simptome ușoare este bine să fie izolați. Asigurăm protecția familiei dar și a celor din jur.