Forţele ruse atacă poziţiile armatei ucrainene în regiunea Harkov
Forţele ruse atacă poziţiile armatei ucrainene în regiunea Harkov (în nord-estul Ucrainei) cu lovituri de precizie, a transmis duminică Ministerul Apărării de la Moscova.
Atacurile sunt realizate cu trupe aeropurtate, rachete şi artilerie, a susţinut ministerul rus pe social media. Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, aflată la graniţa cu Ucraina, a declarat că mii de persoane au fugit din regiunea ucraineană Harkov, teatrul contraofensivei ucrainene, către Rusia în ultimele 24 de ore.
Începând de sâmbătă, autorităţile de la Kiev au obţinut importante câştiguri teritoriale în faţa armatei ruse în est, care a anunţat că şi-a retras trupele din unele sectoare pentru a întări mai mult regiunea separatistă prorusă Doneţk, în sud.