Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

A fost modernizat drumul Județean 244 D între Vaslui și Iași

  • august 18, 2022
  • Diana Nechita

Încheierea lucrărilor pe DJ 244 D, limită jud. Vaslui – Dolhești – Ciortești – Coropceni, a fost marcată, în teren, de președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, Sorin Afloarei, vicepreședinte al CJ, primarul comunei Ciortești, Alina Apostol, directorul DJADP, Ciprian Ciucan, și reprezentantul firmei de construcții.

„O felicit pe doamna primar Alina Apostol pentru toată determinarea de care dă dovadă pentru a susține proiectele comunității din Ciortești. În mai puțin de două mandate, a făcut ceea ce nu au putut sau nu au vrut să facă cei de dinaintea ei, din 1990 până în 2016, de la drumuri, apă și canalizare, până la școli, grădinițe sau cămin cultural. Au fost proteste ale cetăţenilor din comunele Ciortești, Dolhești și Bunești-Averești și nici așa vechea administrație nu s-a trezit din nepăsare, iar drumul a rămas tot nemodernizat. Noi am găsit însă resursele, iar, de acum încolo, vom circula pe asfalt nou, în siguranță. Este un pas spre dezvoltare nu doar pentru cei aproape 4000 de locuitori ai comunei, ci și pentru cetățenii din Dolhești și toți participanții la trafic, acest drum făcând practic legătura dintre județele Iași și Vaslui pe poarta sudică de intrare în județ”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.