Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

România va avea 10 trenuri electrice de lung parcurs. Trei dintre acestea sunt din Iași spre Brașov, Galați și Constanța

  • august 15, 2022
  • Cincu Violeta

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a lansat licitația pentru achiziția a 20 trenuri electrice de lung parcurs, care vor circula pe 10 trasee din țară, iar trei dintre acestea sunt din Iași spre Brașov, Galați și Constanța. Trenurile se vor putea deplasa cu o viteză maximă de 200 km/h și vor oferi o capacitate de transport de minimum 160 locuri fixe (clasa întâi și clasa a doua) și minim 160 locuri în picioare, potivit autorității centrale. Achiziția celor 20 de trenuri este estimată la aproximativ 180 milioane euro la care se vor adăuga costurile întreținerii și reparațiilor pentru 30 ani de aproximativ 270 milioane euro, conform apix.ro

Trenurile vor circula pe următoarele rute:

Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov

Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat

Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași

Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava

Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași

Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava

Galați – Brăila – Constanța – Mangalia

Iași – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia

Suceava – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia

Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași