ACCIDENT GRAV și la Butea! Patru persoane au fost rănite, una dintre ele având nevoie de descarcerare
În urmă cu puțin timp s-a produs un al doilea accident rutier grav pe raza județului Iași, în comuna Butea.
Patru persoane cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani au fost rănite și au ajuns la spital.
”Echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență s-au deplasat la un accident rutier produs în localitatea Butea, comuna Butea. În urma evenimentului rutier au rezultat patru victime, toate conștiente, una fiind încarcerată. Intervin doua autospeciale de intervenție și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Tg. Frumos, o ambulanță tip C și una tip B de la Serviciul Județean de Ambulanță Iași”, a transmis ISU Iași.