Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat amenzi în valoare de 2,126 milioane de lei pe litoral în ultima lună

  • iulie 26, 2022
  • Cincu Violeta

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat amenzi în valoare de 2,126 milioane de lei în unităţi de vânzare cu amănuntul şi alimentaţie publică de la litoral, în urma controalelor efectuate în perioada 27 iunie – 24 iulie 2022.

În urma acestor controale, s-au constatat deficienţe cu privire la:

  • comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar;
  • ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate, potrivit legislaţiei în vigoare;
  • condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; folosirea ambalajelor, ustensilelor, recipientelor şi utilajelor în stare insalubră;
  • comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit.

În ultima lună au fost verificate 851 de unităţi de vânzare cu amănuntul şi alimentaţie publică.