Poli Iași a reluat antrenamentele în Copou. Președintele Cornel Șfaițer, antrenorul Claudiu Niculescu și căpitanul Gabriel Vașvari, optimiști cu zece zile înaintea startului
Fotbaliștii Politehnicii Iași ai efectuat, luni seară, primul antrenament la baza proprie din Copou, după mai bine de o lună de pregătire în exil, fie la Miroslava, fie în cantonamentele de la Cheile Grădiștei și Bansko.
Oficialii grupării din Copou au anunțat că până la startul sezonului va fi adus cel puțin un portar cu experiență, pentru a-și securiza postul numărul 1 în echipă. ”Am urmărit foarte mulți portari, dar cer salarii foarte mari pentru Liga a 2-a”, a punctat antrenorul Claudiu Niculescu. Ieșenii au pe masă șapte variante în momentul de față, iar în această săptămână ar putea aduce un goal-keeper italian.
Moldovenii sunt optimiști. Claudiu Niculescu: ”Vrem să arătăm ca o pretendentă la promovare și eu zic că arătăm”
Antrenorul Claudiu Niculescu s-a declarat optimist că Poli arată ca o pretedentă la primele locuri ale ligii secunde.
”Mai avem aproximativ 10 zile până la meciul cu Oțelul, suntem și vom fi pregătiți pentru start. Băieții au răspuns foarte bine la ceea ce le-am cerut în această perioadă foarte grea, care va continua și la Iași. Nu va fi ușor, dar trebuie să credem în noi, în forța grupului care s-a format aici și să ne întoarcem de la Galați cu 3 puncte. Suntem mult mai bine decât la începutul pregătirii, dar mai necesită puțin timp, eu sper că nu mult. Sper ca până la ora jocului cu Oțelul să fim bine, dacă nu chiar foarte bine din acest punct de vedere. S-a simțit în amicale lipsa omogenității, dar muncim mult în acest sens și sperăm ca jucătorii care vor mai veni în aceste zile să reușim să-i integrăm în cadrul echipei, să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. Așa vrem să arătăm ca o pretendentă la promovare și eu zic că arătăm. Toți cei care au venit sunt jucători de valoare, jucători care cu siguranță ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul. Eu cred că avem un lot care să ne permită să ne luptăm cu șanse mari pentru obiectivul pe care îl avem în acest sezon”, a declarat antrenorul Claudiu Niculescu.
Gabi Vașvari: ”Este foarte important începutul de campionat”
Încrezător este și căpitanul Gabriel Vașvari, care recunoaște că nu-și dorea un debut de campionat cu un derby moldav. Totodată, experimentatul mijlocaș al Iașiului a subliniat că va fi foarte important debutul de sezon, în care echipa trebuie să obțină cât mai multe puncte pentru a se instala în zona locurilor de play-off încă de la început.
”Și prin rezultate s-a văzut că am început să formăm un grup bun, care poate să ne dea încredere pentru ceea ce urmează. Va fi un campionat foarte dificil, pentru că sunt multe echipe care și-au anunțat candidatura la play-off și sperăm să fim și noi în primele șase în primă fază, apoi urmează lupta pentru promovare. Dar o luăm pas cu pas. Va fi o partidă dificilă cu Oțelul, în prima etapă, cu o nou-promovată, dar o echipă cu tradiție la noi. Ne va aștepta un stadion plin, vor avea acel entuziasm de nou-promovată. Cu siguranță va fi foarte greu, sincer nu-mi doream acest început pentru prima etapă, dar oricum până la urmă trebuie să jucăm cu fiecare. Trebuie să adunăm puncte de la început ca să ajungem acolo unde ne dorim. Este foarte important începutul de campionat, mai ales că nu se joacă tur-retur și contează să faci puncte la debut, pentru a ajunge pe acele locuri de play-off”, a punctat Gabi Vașvari.
La rândul său, președintele Cornel Șfaițer a declarat:
”Am încercat să creionăm un lot cu care să ne atingem obiectivul propus. Sunt foarte multe noutăți, dar și foarte mulți tineri jucători. Probabil conducem în topul achizițiilor, ca număr, dar am încercat să aducem jucători pe toate compartimentele, să avem concurență, pentru că asta doresc antrenorii. Încă suntem în căutări, o să mai vină un portar, un număr 10, probabil și un atacant. Chiar dacă nu suntem sută la sută din punct de vedere al lotului, dar aceleași probleme le au toate echipele, toată lumea este în căutări, sperăm să arătăm bine la Galați, este adevăratul derby al Moldovei, două echipe de tradiție, campioana din 2011 și Iașiul, o echipă cu istorie. Va fi un meci interesant, ne așteaptă o atmosferă frumoasă, incendiară din ce am văzut eu la Galați, dar asta cred că îi va ambiționa pe băieții noștri să dea totul și să nu pierdem la Galați”.
”Surprize în lupta pentru play-off pot apărea, majoritatea echipelor își doresc play-off-ul. Sunt Steaua, Slobozia, Gloria Buzău, Csikszereda, iar la Dinamo nu știm la ce să ne așteptăm. E totuși Dinamo, chiar dacă au început pregătirea mai târziu. Sunt destule echipe cu ambiții. Nu ne va fi ușor, toată lumea ne vede favoriți din ce am văzut, dar cred că un prim pas este să ne calificăm în play-off. Important este că am adus jucători care au jucat în sezonul trecut, jucători cu un CV interesant pentru Liga 2, dar aștept cu nerăbdare să-i vedem la lucru, pentru că Liga 2 e destul de complicat. Eu nu vreau să le transmitem jucătorilor această presiune. E clar că unii jucători au venit doar pentru performanță, sunt fotbaliști care au evoluat în Liga I. Ni s-au alăturat nouă în acest proiect pentru că este vorba despre Politehnica Iași și este clar că va fi o ambiție în plus din partea lor. Din ce am văzut în cantonament i-au primit foarte bine pe tineri. Le-am spus și lor că au exemple în vestiar, cum sunt Vașvari, Tincu, Plămadă, Martac, acum nu rămâne decât ca staff-ul și noi ceilalți să-i dezvoltăm bine pe cei tineri. Dacă vom reuși cu ei, foarte important, pentru că sezonul e lung și diferența o fac și cei tineri. De aceea am încercat să fim foarte atenți, de aceea avem și mulți tineri în lot, e o zonă care mă preocupă, îmi place să dezvolt tinerii. Nu aș vrea să fie o presiune în plus. Ne-am străduit cu toții să facem lucrurile foarte bine, să vedem în ce măsură. Trebuie să avem puțină răbdare, sezonul e lung, în fața lui Poli Iași toți vor da totul, indiferent că e o nou-promovată sau o echipă cu pretenții”.
(Narcis POHOAȚĂ)