Mai mult 200 de români au avut nevoie de ajutor medical din cauza temperaturilor extreme, într-o singură zi
Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost desemnat pentru a coordona integrat, la nivel național, măsurile adoptate pentru prevenirea apariției situațiilor de urgență determinate de tipul de risc asociat temperaturilor extreme, caniculei, precum și gestionarea altor situații de urgență.
În prima zi a operaționalizării celulei pentru monitorizarea efectelor tipului de risc -temperaturi extreme – risc asociat „caniculă”,la nivel național, au fost operaționalizate 440 puncte de prim ajutor și 483 puncte de hidratare, fiind asistate 226 persoane, 3 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.
De aseemenea, pompierii militari au acționat pentru localizarea și stingerea a 210 incendii de vegetație, ce au afectat o suprafață de 1207 ha.
Inspectoratele pentru situații de urgență au desfășurat 4 misiuni de transport a apei menajere către zonele afectate, iar autoritățile publice locale au efectuat 12 transporturi de apă menajeră și 14 transporturi de apă pentru animale.