O nouă linie de gardă va fi înființată la Spitalul pentru Copii din Iași pentru a face față urgențelor
În prima lună a acestui an, dintre cei 128 de pacienți internați în Secția Clinică Neurologie Pediatrică, 74 au fost urgențe. Pentru a face față situației, conducerea spitalului de copii din Iași a transmis o solicitare către Consiliul Județean Iași pentru înființarea unei noi linii de gardă. Înființarea unei linii de gardă pentru Secția Clinică Neurologie Pediatrică ar permite evaluarea corectă și în timp util a pacientului cu afecțiuni neurologice.
„A fost o nevoie de ea în urmă cu zece ani, având în vedere faptul că avem în structură 42 de paturi de neurologie pediatrică, fiind singura secție de neurologie din regiunea Moldovei. Problema realizării acestei linii de gardă a fost găsirea specialiștilor care să poată susține această linie de gardă având în vedere faptul că există deficit național de specialiști pe neurologie pediatrică.”, a spus Alina Belu, managerul Spitalul pentru Copii Iași.