Poli Iași va efectua stagiul de pregătire în Bulgaria, la Bansko, la jumătatea lunii iulie. Ce spune antrenorul Claudiu Niculescu despre această variantă
Noul antrenor al Politehnicii Iași, Claudiu Niculescu, a creionat împreună cu oficialii clubului din Copou programul de pregătire pentru următoarele două luni. Echipa se va pregăti la Iași până la jumătatea lunii iulie, când se va pleca într-un cantonament de aproape două săptămâni în stațiunea bulgară Bansko, unde Poli va disputa și cinci meciuri amicale.
Reunire în două etape
Poli se va reuni într-o primă fază luni, 13 iunie, pentru vizita medicală, urmând ca marți antrenorul Claudiu Niculescu să conducă primul antrenament la Iași. De la această reunire preliminară vor lipsi Gabriel Vașvari și Răzvan Tincu, veniți de la Sepsi Sf. Gheorghe, cei doi primind încă o săptămână liberă datorită faptului că au încheiat sezonul mult mai târziu decât ceilalți jucători. Luni se vor prezenta la vizita medicală jucătorii rămași la Poli din stagiunea trecută, plus cei care vor veni în Copou până atunci, inclusiv pentru probe. Tincu și Vașvari vor face joncțiunea cu lotul pe 20 iunie.
Stagiu de pregătire la Bansko, în Bulgaria
În următoarele patru săptămâni ieșenii se vor pregăti acasă, urmând ca la mijlocul lunii iulie să plece într-un stagiu centralizat în Bulgaria, cel mai probabil la Bansko.
Inițial, moldovenii au studiat trei variante de cantonament, în Bulgaria, Austria și Slovenia, iar în cele din urmă au optat pentru prima, Bansko fiind cea mai la îndemână și ca distanță, și din punct de vedere financiar.
Antrenorul Claudiu Niculescu și-ar dori să joace și cinci meciuri amicale în stagiul din țara vecină.
”În luna iulie, într-o mare măsură vom merge în Bulgaria, la Bansko, pentru un cantonament de 12-13 zile, în special pentru meciuri amicale. Depinde și de adversarii pe care îi vom găsi acolo în acea perioadă. Am optat pentru Bansko, pentru că este o zonă de munte, mai răcoroasă puțin, iar adversarii pe care îi vom găsi sunt destul de buni, din Bulgaria, Macedonia. Încă nu este stabilit totul, trebuie definitivate aceste meciuri pentru a ști sigur, dar în proporție de 90 la sută rămâne Bansko”, a declarat la Radio HIT antrenorul Claudiu Niculescu.
Varianta Miroslava, agreată de Claudiu Niculescu
Tehnicianul lui Poli s-a referit și la variantele de antrenament din Iași pe perioada lucrărilor efectuate la terenurile de joc și de antrenament ale Complexului Emil Alexandrescu din Copou. Niculescu nu s-a decis încă dacă va merge cu echipa într-un ministagiu la Tg. Neamț și spune că ar prefera să rămână la Iași.
”În mare, ne vom antrena la Iași, rămâne de văzut unde. Avem câteva variante, țin legătura în permanență cu Marius Onofraș (n.r. team-managerul echipei) și vom alege cea mai bună soluție. Deocamdată discutăm, la începutul săptămânii viitoare, când vom începe pregătirea, ne vom decide. Terenul de la Miroslava este bun, mai este și varianta terenului de la Penitenciar, și el foarte bun, o să vedem. Găsim variante bune, cred că vom rămâne la Iași. Așteptăm să se termine lucrările la stadionul din Copou, pentru că e un factor important să avem acolo toate condițiile. Dar deocamdată ne adaptăm cu ce putem găsi și din fericire sunt variante destul de bune de antrenament la Iași”, a mai spus Claudiu Niculescu.
Acesta a adăugat că va definitiva staff-ul tehnic în week-end, până luni urmând să anunțe numele preparatorului fizic și al antrenorului cu portarii. Reamintim, din staff-ul lui Niculescu fac parte antrenorii secunzi Cornel Dobre și Mugur Cornățeanu.
(Narcis POHOAȚĂ)
Foto: Liga2.ro