Nouă președinți se reunesc astăzi în Capitală în cadrul Summitului Formatului Bucureşti 9
Astăzi, președinții din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria se reunesc la Palatul Cotroceni, în cadrul Summitului Formatului Bucureşti 9, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei. Summitul este găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi de omologul polonez, Andrzej Duda, ei fiind iniţiatorii acestui format.
La reuniune va participa online şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Iniţial, acesta îşi anunţase prezenţa fizică la Bucureşti, însă, în cursul zilei de joi, agenţia de presă Reuters, citând un oficial al NATO, a relatat că Jens Stoltenberg a fost diagnosticat cu zona Zoster, astfel că va participa doar de la distanţă la evenimentele la care era invitat în Germania şi România.
„Reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 are o importanţă deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei şi a provocărilor comune şi multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum şi întreaga regiune euroatlantică”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.