INTERVIU. Cristian Căpraru, antrenorul echipei de rugby a Şcolii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” din Iaşi: „Pentru mine, lucrul zilnic cu copiii nu înseamnă muncă sau serviciu, ci înseamnă mediul în care trăiesc”

La Timișoara s-a desfășurat Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar S-Rugby – mixt – nivel primar – Etapa Naţională. Cel puțin opt școli din România au participat la faza națională a acestui concurs. În cadrul competiției, echipa de rugby a Şcolii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” din Iaşi s-a clasat pe locul III, obţinând astfel medalia de bronz. Elevii ieșeni care au obținut acest premiu sunt: Hasmaţuchi Otilia, Ticu Rareş, Ursanu Grig, Sarion Emanuel, Sarion Darius, Popescu Ioana, Văcăreanu Cătălina, Bocîncă Mădălina, Butnariu Andrei, Ignat Matias, Cotiugă Matei, Ciumpoi Casian și Ioniţă Luca.

Elevii au fost antrenați de domnul profesor Cristian Căpraru. Acesta a intrat în anul 2007 în sistemul de învățământ ca profesor suplinitor pe durata la un an de zile la Școala Gimnazial B.P. Hașdeu. Decizia de a continua o carieră de profesor a venit imediat după ce a primit o grupă de copii în mână și a decis că este foarte frumos să fii un model pentru cei mici. Deși antrenamentele sunt de destul de solicitante, domnul profesor încearcă să își atingă obiectivele propuse prin diferite jocuri.

Cum a început totul? Din pasiunea pentru sport și pentru a lucra cu copiii? 

Încă de cand eram în ultimul an de facultate mi s-a oferit șansa să antrenez cateva grupe de copii. Ulterior am descoperit că este foarte frumos când stai printre copii și am început să aprofundez și bineînțeles să continui pe acest traseu. Faptul că am facut sport de performanță m-a facut să fiu si mai atent la orice detaliu.

Care a fost începutul dumneavoastră ca profesor?

Deși la momentul actual pot enumera cateva rezultate bune, nu sunt de mult timp în învățămant. Am intrat în anul 2017 în sistemul de învățămant ca profesor suplinitor pe durata la un an de zile la Școala Gimnazial B.P. Hașdeu, Iasi, după care in anul 2018 am obținut la examenul de titularizare a treia notă pe județul Iași și am obținut titulatura actuală la Școala Gimnazială ”Alexandru cel Bun”, Iași, unde îmi desfașor activitatea în momentul de față.

Când v-ați decis că trebuie să deveniți profesor și nu altceva?

Decizia de a continua o carieră de profesor a venit imediat după ce am primit o grupă de copii în mână și am decis că este foarte frumos să fii un model pentru cei mici și să le poți transmite mai departe cunostinte pe care le dobandești și tu de la profesorii/antrenorii tăi. Tot atunci am descoperit că defapt îmi plac foarte mult copiii și mai ales să fiu printre ei.

Care este cea mai grea provocare în a lucra cu copiii?

Provocări de orice fel găsim mereu în interacțiunea de zi cu zi cu cei mici, însă comunicarea îndeaproape cu acești copii, rabdarea și motivația ajută la trecerea cu bine peste orice provocare întalnită. Practic, dupa parerea mea, un profesor trebuie să gaseasca mereu calea sprea rezolvarea oricarei provocari/conflicte ș.a. și trebuie să se adapteze indiferent de situație si varsta copilului. Sună amuzant, dar noi profesorii în ziua de azi, nu prea mai avem provocări de la copii, ci mai mult de la părinți.

Cum ați descrie lucrul zilnic cu copiii?

Pentru mine, lucrul zilnic cu copiii nu înseamnă muncă sau servici, ci înseamnă mediul în care trăiesc, înseamnă existenta mea și nu spun niciodata că merg undeva să muncesc, ci încerc de la zi la zi să ma perfectionez în acest mediu. Este foarte important să îti placă ceea ce faci, iar feedback-ul și răspunsurile la ceea ce fac il iau de la copiii cu care interactionez zilnic. Imi plac copiii foarte mult, imi place să lucrez cu ei, îmi place să fiu mereu printre ei cautand metode si mijloace cat mai moderne si atractive de predare-evaluare și pot spune că sunt parte din viata mea. După parerea mea, daca nu iti plac copiii, nu ai ce cauta in sistemul de invatamant pentru că acei copii te simt, iar interactiunea cu ei devine dificilă atunci cand nu faci cu drag ceva.

Cum se desfășoară un antrenament cu cei mici?

Consider că niciodată nu putem spune despre noi ca suntem perfecți și avem mereu ceva de învățat de la oricine. De aceea, în cadrul unui antrenament facut de mine, copiii gasesc atat metode vechi cu accent pe disciplină și educatie, cât și metode moderne care le stârnesc mereu atentia si preocuparea. De exemplu, un antrenament al nostru decurge în felul urmator:

-în primul rând, se râde și mereu, se fac mereu glume cu respectarea limitei;

-în al doilea rând, fiecare membru care face parte din echipă, trebuie să aiba placere pentru a practica sportul respectiv.

Desi antrenamentele sunt de destul de solicitatnte, incerc mereu să imi ating obiectivele propuse prin diferite jocuri care distrează copiii dar care la sfarsit ma ajuta sa obtin ceea ce doresc de la antrenament si ei chiar nu isi dau seama. Copiii mei cand ies de pe teren de la un antrenament, ies cu zambatul pe buze si asta ma multumeste cel mai mult.

Având în vedere reușita pe care ați avut-o la Timișoara, câștigând locul III pe țară, cât s-au antrenat elevii înainte de a participa la această competiție?

Ca să putem ajunge la aceasă etapa, am parcurs alte două etape pe care le-am castigat. (faza județeană si faza zonală). Până la etapa finala copiii s-au antrenat aproximativ 3 luni. După parera mea, acest timp nu este suficient, iar ce au reusit acesti copiii sa realizeze intr-un timp atat de scurt se datoreaza in primul rand calitatilor motrice pe care le au, dar cea mai importantă este inteligenta de care au dat dovada, acumulând multe cunostinte teoretice specifice jocului de rugby dar si deprinderi motrice sportive specifice rugby-ului.

Rugby-ul nu este un sport atât de ușor, necesită atenție și agilitate. Cum vă dați seama care elev este potrivit pentru acest sport și care nu?

Selecția unei echipe reprezentative a unei scoli trebuie facută cu mare atentie. Bineînteles că cel mai important aspect este aria de selectie, dar si calitatea. Nu este greu să vezi un copil care are calitati dacă te pasionează această meserie. Mai greu este să formezi un nucleu sau o echipă competitivă, iar daca reusesti sa le faci pe amandoua, atunci apar si rezultatele. Acest sport are foarte multe regului si consider ca nu sunt usoare, dar din moment ce copilul are placerea de a practica acest sport si este deschis catre profesor, atunci va invata foarte usor și iti ofera si tie ca profesor un impuls să il inveti si mai multe să devină cel mai bun.

Ce ați schimba la sistem pentru a avea parte elevii și de mai multe oportunități în acest sens?

Cel mai important aspect din punctul meu de vedere este infrastructura. Copiii mei nu au beneficiat de o sală mare de sport pentru a se antrena, copiii mei nu au beneficiat de un teren de sport cu un gazon calitativ de iarbă si nici un teren cu dimensiunea regulamentară cu care au jucat la Olimpaidă. Acești copiii s-au autoîntrecut si s-au adaptat cu brio la conditiile existente. Ca să poti fi mereu în topul celor mai buni trebuie să ai continuitate, iar aceasta continuitate nu se poate realiza fara o bază materială bună.