Ieri, la Iași au avut loc trei transplanturi de organe, fiind vorba de două transplanturi de rinichi şi unul de ficat
Ieri, la Iași au avut loc trei transplanturi de organe, fiind vorba de două transplanturi de rinichi şi unul de ficat, iar astăzi, echipa condusă de dr. Dan Chisăliţă va efectua un transplant de cornee. Cele două transplanturi de rinichi au fost realizate la Spitalul Clinic C.I. Parhon. Operaţiile de transplant au durat aproximativ 4 ore şi jumătate, au fost finalizate cu succes, pacienţii aflându-se acum în perioada de supraveghere medicală.
„Acest lucru a fost posibil după prelevarea de organe care a avut loc sâmbătă la Spitalul Judeţean Bacău. Donator a fost o tânără de 31 de ani, cu leziuni cerebrale severe în urma unui accident rutier care a avut loc în sâmbăta dinaintea Paştelui, pe DN 11, între Oneşti şi Târgu Ocna. Soţul donatoarei, şofer de 31 de ani, în timp ce se deplasa spre Oneşti, într-o curbă, aflându-se în depăşirea mai multor autoturisme, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens invers. Au rezultat patru răniţi, soţia şoferului intrând în moarte cerebrală câteva zile de la accident”, a declarat dr. Raluca Neagu Movilă, coordonatorul Centrului Regional pentru Transplant Iaşi.