După ce a cumpărat mobilă second-hand, un bărbat a găsit în aceasta o sumă mare de bani
Un bărbat a cumpărat o mobilă de bucătărie second-hand și a fost surprins după ce a găsit 150.000 de euro ascunși într-unul dintre dulapuri. Thomas Heller, care locuiește în Bitterfield, Germania, a cumpărat mobila care a aparținut unui cuplu în vârstă de pe un site de licitații.
Bărbatul s-a bucurat că a putut să negocieze prețul, achiziționând-o cu 240 de euro, cu 60 de euro mai puțin decât oferta inițială, de 300 de euro. Bărbatul de 50 de ani a fost foarte mirat să găsească cei 150.000 de euro puși în două cutii care erau ascunse într-un sertar.
Ofițeri au început o anchetă pentru identificarea proprietarului de drept al mobilei, având în vedere că aceasta nu a fost vândută direct, ci printr-un intermediar care se ocupă de eliberarea spațiilor. S-a descoperit că banii îi aparțineau unei femei în vârstă de 91 de ani din orașul Halle, care a fost internată într-un azil de bătrâni după moartea soțului. Ulterior a murit și femeia, iar nepotul acesteia a decis să vândă o parte din bunurile din casă prin intermediul unui prestator de servicii.
Cel care găsește bani poate primi în mod legal 3% din sumă, astfel că Heller a câștigat, până la urmă, 4.500 de euro.