Preşedinţii polonez, lituanian, leton şi estonian s-au deplasat în capitala ucraineană Kiev
Preşedinţii polonez, lituanian, leton şi estonian s-au deplasat în capitala ucraineană Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Zelenski, a declarat un consilier al liderului polonez citat de BBC.
Ţările noastre „îşi arată sprijinul faţă de Ucraina şi faţă de preşedintele Zelensky”, a declarat pe Twitter consilierul preşedintelui polonez Andrzej Duda, Jakub Kumoch.
Vizita şefilor de stat are loc la câteva zile după ce premierul britanic Boris Johnson a vizitat, sâmbătă, oraşul.