Președintele Turciei, Erdogan, anunță că îl va îndemna pe Vladimir Putin să discute cu Zelenski despre Donbas și Crimeea
Președintele Turciei, Erdogan, anunță că îl va îndemna pe Vladimir Putin să discute cu Zelenski despre Donbas și Crimeea. Rusia şi Ucraina au avut marţi, la Istanbul, o întâlnire faţă în faţă a echipelor de negociatori, în cadrul căreia s-au înregistrat progrese „substanţiale”, potrivit părţii ruse. Rusia a anunţat că, pentru a creşte încrederea, îşi va reduce activitatea militară în direcţiile Kiev şi Cernigov, iar Ucraina a cerut un „acord internaţional” pentru a garanta securitatea ţării.
Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a spus atunci că o întâlnire între cei doi preşedinţi, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, ar fi posibilă în caz de acord pentru încetarea ostilităţilor. „În ceea ce priveşte o întâlnire între cei doi preşedinţi, am spus de la început că ea va fi posibilă atunci când va exista un acord (…) Întâlnirea ar putea fi multilaterală, cu participarea statelor garante”, a declarat el.