Bunica și nepotul în vârstă de patru ani din Ucraina au fost spulberați pe o trecere de pietoni din Iași
Un grav accident rutier a avut loc în Iași pe șoseaua Păcurari în urma căruia un copil de aproximativ 4 ani și bunica sa au fost acroșați de un autoturism. Bunica a fost transportată de echipajul de prim ajutor la Spitalul „Sf. Spiridon”. Copilul a ajuns cu echipajul de terapie intensivă mobilă la UPU Spitalului de copii „Sf. Maria” și este evaluat de către medici.
„Astăzi, 01 aprilie ac, în jurul orei 10.30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident rutier soldat cu victime omenești, ce a avut loc pe raza municipiului Iași.Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un conducător auto ar fi acroșat două persoane (un copil și un adult).Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.Din primele verificări rezultă că pietonii ar fi traversat regulamentar partea carosabila.”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
„Copilul prezintă traumatism cranio-cerebral , contuzii, echimoze. Este conștient , cooperant , stabil hemodinamic. Vor continua investigațiile”, a declarat managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”, Alina Belu.