Protest studențesc la Iași privind cursurile în sistem online
Aproximativ zece studenţi s-au adunat astăzi în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” pentru a protesta împotriva deciziei abrupte a Ministerului Educaţiei de a reîncepe cursurile şi seminariile în format faţă în faţă.
Ei consideră că decizia a fost luată în pripă şi mulţi nu au avut timp să îşi găsească un loc de cazare.
Studenţii sunt nemulţumiţi de faptul că anunţul a fost făcut de Ministerul Educaţiei după începerea celui de-al II-lea semestru, după ce universităţile făcuseră deja un orar şi stabiliseră şi modul de desfăşurare al cursurilor.
Dacă studenţii de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” sau de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi nu sunt foarte afectaţi de decizia ministerului, cele trei instituţii de învăţământ hotărând încă de la începerea semestrului al II-lea că cel puţin o parte din activitatea academică se va desfăşura faţă în faţă, iar studenţii şi-au găsit din timp spaţii de cazare, studenţii de la UAIC, afirmă aceştia, au fost surprinşi de schimbare – mai ales că cele mai multe dintre facultăţi îşi propuseseră să îşi desfăşoare toate cursurile, seminariile sau laboratoarele în mediul online.